Acest site este cofinatat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Femeia în Biserica Ortodoxă

În încercarea de a face o prezentare a femeii în Biserica ortodoxă aș începe cu istoria apariției ei, care din punctul meu de vedere este una nobilă ce are ca temelie motivația Lui Dumnezeu de o crea. În actul Său creator, El arată foarte clar ceea ce trebuie să fie, în ce rang o plasează, ce prerogative îi conferă precum și ce drepturi îi păstrează. Dumnezeu a creat femeia cu propriile mâini din coasta primului creat, Adam. I-a pus numele Eva (viață), pentru că acesta avea să fie cel mai important rol al său. În învățătura Bisericii, sintetizată de Sfinții Părinți, femeii i se alocă un rol important ca întindere și importanță. Sfintele sunt exemple în care fiecare femeie se poate regasi. Ele sunt mame, soții, fecioare, împărătese, femei modeste, căsătorite sau văduve. Nimic din personalitatea complexă a femeii nu este lăsat la o parte.

În Biserica Ortodoxă femeia este înaintea tuturor rolurilor pe care le îndeplinește în societate, mamă și soție. Ambele roluri sunt pe o poziție echivalentă ca și valoare și chiar sunt complementare.

Rolul cel mai de preț al femeii este de departe acela de mamă. Cel mai mare dar pe care femeia l-a putut primi de la însuși Creatorul ei este nașterea de prunci. Ea este chemată să dăruiască viață trupească și sufletească, creând, la rându-i, o relație foarte strânsă încă de la zămislire. În timpul sarcinii copilul este complet dependent de mama lui; El simte, aude și trăiește prin ea. Astfel, încă de la început, mama îl modelează. Multe studii au subliniat în mod repetat că factorii de stres care afectează mama, afectează și copilul până într-acolo încât acesta se poate naște cu unele boli. Legătura indisolubilă sădită de Dumnezeu între prunc și mama sa nu are excepții, copilul este ca o ceară moale în care se imprimă sigiliul mamei. Această taină este continuată și după naștere când copilul nu face diferența între el și mama lui, pentru el, ei doi sunt una. Copilul simte când mama lui este agitată și devine și el la fel, putând avea și reacții fiziologice cum ar fi colicii. Știința confirmă lucrarea lui Dumnezeu și ceea ce au spus Sfinții: pentru a avea copii sănătoși femeia trebuie să fie liniștită, să se roage, păstrând nealterată legătura cu Cel care a creat-o. Copilul primește această bogăție duhovnicească ce se manifestă prin armonie fizică și sufletească.

Acest rol însă nu are finalitate în oferirea unei nașteri naturale copiilor, ci se concretizează numai dacă îi va educa pe aceștia, într-un mod conștient în anii ce urmează până la maturizarea lor deplină. Aici vedem un aspect al dăruirii de viață sufletească la mamă. Pentru societate acesta este un rol vital. Când un om se comportă urât se spune că „îi lipsesc cei 7 ani de acasă”, subliniindu-se rolul educației primite acasă. Mama, prin efortuile ei, construiește coloana vertebrală a personalității omului și, implicit, a societății. Disfuncționalitățile familiale se reflectă direct în societate. Femeia, ca mamă, exercită o influență extraordinară asupra societății în ansamblu și implicit asupra funcționării și dezvoltării acesteia. O societate sănătoasă, este o societate bine educată. Și unde ar putea avea temelia această bună educație, dacă nu în familie? Mama este cea care cu răbdare, cu dragoste și înțelepciune urmărește fiecare pas al copilului în evoluția sa. Ea devine astfel stâlpul de susținere pe care se clădește viitorul unei întregi generații și națiuni, o temelie care nu poate fi înlocuită în parametri reali și egali de altceva. Nimeni și nimic nu poate substitui devotamentul și dragostea unei mame pentru educația copilului, care este, prin excelență, opera cea mai valoroasă a ei. Dumnezeu a înzestrat-o pe femeie cu atâta putere încât ea poate suplini lipsa tatălui în educația copilului. Indiferent de cum ar arăta sau cum ar fi o femeie, în ochii pruncului ei ea este femeia perfectă și spre ea își revarsă o foarte mare parte din dragostea sa. Astfel, sufletul mamei se umple de puterea și îndrăzneala ce pot muta munții. Imaginea emblematică a mamei din Biserica Ortodoxă este Maica Domnului care, cu dragoste și răbdare fără margini, îndură suferința răstignirii uciderii propriului Fiu.

Foarte interesant de observat este faptul că în timp, acest dar de a fi mamă i-a scos în evidență calități cu totul aparte față de cele ale bărbatului, însă nu l-a pus în umbră pe acesta.

Un alt aspect al dăruirii de viață sufletească este rolul de soție al femeii. Ca soție ea este darul cel mai de preț pe care Dumnezeu l-a putut face bărbatului. Dumnezeu zice: nu este bine ca omul să fie singur. Să facem ajutor pentru el ca să fie asemenea lui.

În altă ordine de idei femeia a fost făcută pentru bărbat cu scopul de a îndeplini două mari roluri: de soție și de ajutor, având în același timp, o noblețe egală cu a acestuia. Scopul pentru care a fost creată, subliniază în mod clar faptul că femeia nu-i este inferioară bărbatului. Ea nu a fost creată dintr-o materie inferioară lui, ci este scoasă din Adam însuși : Aceasta-i os din oasele mele și carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său „.2

Relația dintre bărbat și femeie (ca soț și soție) este o relație de egalitate, fiecare acționând în complementaritate cu celălalt, în scopul de a se completa și de a forma un întreg care să nu permită niciunei fisuri să-i deregleze funcționalitatea. Privită astfel, această relație nu permite afirmația că ceea ce face soțul este mai important decât ceea ce face soția. Ambii au roluri definite și complementare. Amândoi trebuie să respecte ceea ce reușește celălalt să facă pentru funcționarea întregului. Așa după cum amintește Părintele Cleopa, ierarhia în familie este următoarea: „Bărbatul este cap al femeii iar Hristos cap al bărbatului3. Ceea ce trebuie observat este faptul că acest citat exprimă o relație de supunere și nu o relație de subjugare. În explicarea acestuia se poate porni de la simpla afirmație că niciun bărbat nu are nevoie de o femeie care să-i fie sclavă, ci de o femeie care să i se supună în scopul ajutorării lui, cu dragoste, răbdare și blândețe. Ce fel de căsnicie este aceea în care femeia se teme de bărbat? Dumnezeu nu a gândit femeia ca pe o sclavă a bărbatului, ci ca pe un ajutor, care să-l iubească și să-l respecte și să i se supună pentru că acesta îi poartă de grijă.

În același sens, Sfântul Apostol Pavel spune: “Bărbaților iubiți pe femeile voastre precum și Hristos a iubit Biserica”. Cu alte cuvinte, dacă bărbatul își va iubi femeia precum Hristos a iubit Biserica, el va avea grijă de ea la fel cum Hristos a avut grijă de Biserică. Așadar singura modalitate prin care Biserica îi permite bărbatului să-și supună femeia este prin afecțiune, blândețe și grija pentru ea.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune : “femeia este liman al bărbatului”.5 Acest cuvânt de aur face referire la rolul pe care femeia trebuie să-l aibă în viața bărbatului. Ea trebuie să fie limanul pe care să se refugieze bărbatul atunci când se întoarce de la război, fie că este vorba de un război concret pe un câmp de luptă, fie că este un război al supraviețuirii, reprezentat de locul de muncă al societățiii actuale. Limanul acesta trebuie să fie unul primitor, plin de dragoste și blândețe, de cuvânt bun și de ascultare.

În general, bărbații au tendința de a se manifesta mai mult în societate, la locul de muncă și în relațiile cu ceilalți; dar ei nu își pot deschide sufletul decât acasă. Soția este cea care își cunoaște soțul în profunzime, care știe cum și când să-l motiveze să ajungă la țelurile propuse, dar și când și cum să-l liniștească, să-l asculte și să-i oblojească rănile. Sfinții spun că o femeie credincioasă, care își iubește deplin bărbatul, este cea mai mare bogăție a acestuia. Un soț care și-a găsit împlinirea alături de soția lui ajunge la stele, iar cel nefericit acasă se cufundă în adâncuri.

Un exemplu de femeie puternică ce s-a implicat activ în sprijinirea soțului ei și, după moartea acestuia, a avut o mare lucrare socială, este Sfanta Elisabeta, Marea Ducesa a Rusiei. Ea a trăit în timpul ultimei familii domnitoare în Rusia, Romanovii. Era de origine germană, dar a trecut la ortodoxism și a îmbrățișat cu tot sufletul poporul rus. În timpul vieții soțului ei, Marele Duce Serghei, a fost implicată activ în munca acestuia și l-a susținut întru totul. În momentul în care el a fost ucis de explozia unei bombe a avut tăria să strângă bucățile trupului lui și să se ocupe de cele necesare. Când vizitiul Ducelui, care a fost rănit și el în explozie a întrebat-o dacă stăpânul lui este bine, Ducesa i-a spus că el a trimis-o și a stat la căpătâiul bolnavului până la sfârșit. Apoi în timpul războiului intern și al celui cu nemții, Ducesa a organizat și condus spitale, fabrici în care lucrau voluntarii și și-a pus în valoare toate virtuțile sufletești.

Așadar, relația dintre soți trebuie să aibă ca temelie dragostea, iar influența pe care o poate exercita legătura dragostei dintre bărbat și femeie ar putea fi forța care să susțină societatea laolaltă.

Ceea ce am dorit să subliniez prin aceste gânduri este faptul că femeia în Biserica Ortodoxă nu este o femeie discriminată și, cu atât mai puțin, o femeie subjugată și exploatată ci, mai degrabă, ea este ființa apreciată la adevărata ei valoare, de mamă și soție iubitoare, blândă, răbdătoare, și înțeleaptă. Dacă fiecare femeie ar încerca să îndeplinească într-un mod conștient rolurile pentru care Dumnezeu a creat-o, lumea întreagă ar fi mai bună, mai înțeleaptă și, mai ales, fericită.

Așadar înainte de a fi femei plăcute în societate să fim femei plăcute Lui Dumnezeu!

Articol scris de Diana Budean, asistent social în cadrul Proiectului ”Munca are genul feminin”.

 

 

 

Adaugat pe 14 august 2013

niciun comentariu

Aboneaza-te prin rss: RSS Comentarii

Scris de teo