Câteva din proiectele finanțate de Uniunea Europeană, și modul cum au schimbat viața beneficiarilor: http://ec.europa.eu/dgs/education_culture/documents/publications/success-stories_ro.pdf

Deși unele rezultate nu se văd încă și nu pot fi măsurate cu exactitate, fiind prevăzute încă de la început ca rezultate pe termen lung, care țin de schimbarea de atitudine și de mentalitate. Sunt însă și lucruri care deja se văd, și nu ne referim aici numai la rezultatele cifrice, ușor de măsurat, ci la acele lucruri mai puțin cuantificabile dar la fel de importante și ele: creșterea încrederii în sine, îmbunătățirea capactății de a interacționa, restabilirea echilibrului emoțional, deschiderea către moduri noi de a face lucrurile, îmbunătățirea capacității de decizie, o capacitate sporită de a acționa și de a se auto-organiza, creșterea apetitului pentru a-și face cunoscută identitatea („a ieși în față”).

 Urmăriți poveștile beneficiarelor:

•  V.P. (37 de ani) A venit la sediul de implementare a proiectului ca să primească consiliere psihologică. Se afla într-un moment de criză familială și personală. „Îmi doresc să nu mai depind atât de soțul meu, să-mi pot lua viața în propriile mâini și constat că nu pot. Deși am vârsta pe care o am, parcă nu sunt un om întreg, matur. Până acum am crescut copiii, m-am ocupat de casă, aș vrea să mă angajez, dar nu știu să fac nimic”. Acum urmează cursul de Operator Introducere Prelucrare și Validare Date și spune că deja e mai sigură pe ea, simte că are alte perpective, iar îmbunătățirea imaginii de sine a început să se reflecte și în atitudinea celorlalți față de ea. Povestește toate astea și surâde: „Nici nu știam că e atât de simplu. Trebuie doar să vrei. A fost un mare noroc că am aflat de proiectul ăsta! Ca să fie totul așa cum am visat, mai urmează să îmi găsesc și un loc de muncă, dar cine știe, poate la Bursă.”

•  M.P. (29 de ani) Își dorește să predea limba engleză. S-a înscris la cursul Operator Introducere Validare și Prelucrare Date, pentru că știe că operarea pe calculator îi oferă un atu. Atât abilități suplimentare cât și schimbarea de atitudine, au avut rezultate: a reușit să își găsească un loc de muncă, potrivit dorințelor sale.

•  A.V. (46 de ani) S-a înscris în proiect când a rămas fără un loc de muncă, în urma restructurărilor. Faptul că a rămas șomeră și că fiica a plecat la facultate în alt oraș, au lăsat un mare gol în viața ei, pe care încearcă să-l umple făcând tot timpul treburi casnice: curățenie, mâncare etc. Situația s-a schimbat când și-a luat inima în dinți și s-a hotărât să facă un curs de Operator Introducere Validare și Prelucrare Date. Acum lucrează, în domeniul educației și simte că viața ei are din nou un sens.

 

Testimonialele participantelor la cursurile de calificare:

 

M.I. (42 de ani)

„Lucrez la grădiniță, part – time, de 6 ani. Banii sunt puțini, dar m-am mulțumit cu asta, pentru că nu au fost alte oportunități. Am făcut și un curs de reflexoterapie, dar nu am praticat. Vreau să găsesc un loc de muncă în altă parte, full time. La ore, mi-a plăcut ce ne-a predat frumos și am înțeles. Pe viitor, mă gândesc să plec în Spania. Am copii acolo care muncesc și decât să stau aici singură, mai bine îî ajut cu ceva acolo. Acum, că am și un certificat de calificare, poate o sa-mi găsesc ceva de muncă acolo.”

T.N. (33 de ani):

„Sunt vânzătoare de un an și ceva.Mi-am pierdut fostul loc de muncă și a trebuit să-mi caut altceva. Lucram ca recepționeră. Meseria mea a fost de croitoreasa, nu am terminat liceul pentru că m-am căsătorit foarte devreme. Imi doresc să mă angajez în altă parte, nu sunt mulțumită de mine cu ceea ce fac acum. Totdeauna mi-a plăcut să lucrez ca ospătar și majoritatea prietenilor mei lucreză în Cipru. Eu nu vroiam neapărat să plec dar, dacă pot să fac ceea ce-mi place și să câștig mai bine, de ce nu?”

A.M. (40 de ani):

„M-am angajat de o lună la o societate comercială, şi mi-au cerut calificare chiar dacă am o experienţă de 10 ani în comerţ. Am intrat pe net, am citit. M-am angajat cu acel certificat de calificare. Faptul că sunt calificată îmi prinde bine şi la încadrare, şi la salariu. Am îmbinat teoria cu practica, eu nu ştiam nimic de depozite sau de amplasarea magazinului. Îmi place ceea ce fac, am o vârstă şi nu m-aş lăsa de meseria asta. Sunt un om energic şi nu-mi place să stau la birou. Eu am observat că de câte ori încerci să faci ceva, ţi se schimbă şi drumul, vezi nişte lucruri la care înainte nu te–ai fi gândit. Am o fetiţă de 8 ani, am făcut-o mai târziu, şi sunt foarte deschisă cu ea. Iubim foarte mult copiii, şi problemele astea pe care le vedem zi de zi ne afectează. Nu suntem oameni sus financiar, suntem oameni modeşti, dar suferim la orice ştire dureroasă, şi ea zicea “mami, să luăm şi noi un copil care nu are unde să stea”. Nu pot să fiu asistent maternal, pentru că mă blochează în casă, iar eu trebuie să lucrez. Citim, ne informăm, îmi place să fiu la curent cu ce e nou. De ce să aducă numai soţul mai mulţi bani? Eu sunt altfel decât părinţii mei, care au zis numai “n-ai voie aşa”. Eu am zis “copilul meu are voie să ia decizii, dar controlate. Niciodată nu-i spun nu, găsim calea de mijloc” .

G.N. (38 de ani):

“Am lucrat ca factor poştal, dar mi-am dat demisia pentru că nu mai rezistam. La poştă am lucrat trei ani. Era riscul foarte mare, eram mereu pe drum, singură. Acum trei luni m-am angajat ca lucrător în comerţ, i-am anunţat că urmam un curs de calificare chiar în acest domeniu, şi că urmează să obţin diploma, şi asta m-a ajutat. Mi-a fost mai greu la început, pentru că nu aveam cunoştinţe. De meserie, eu sunt  confecţioner textil, cu calificare, am plecat de la croitoreasă şi am ajuns aici. Dar acum sunt mulţumită. Lucrez două zile, două zile stau, e mai bine aşa faţă de poştă, unde, în fiecare zi, plecam dimineaţa şi veneam seara Am făcut acum 8 ani un curs de asistent maternal, am lucrat 5 ani, dar, din păcate, soţul meu a decedat şi n-am mai continuat, el mă ajuta mult cu copiii. Nu cred că aş mai putea să fac asta, pentru că, nu ştiu dacă toţi fac la fel, dar eu am depus mult suflet, şi copiii ăştia se ataşează, şi noi ce putem să le oferim? Am vrut să-l adoptăm pe unul, un băieţel, dar atunci a murit soţul, şi nu aveam cum să mai fac faţă.”

 M.I. (42 de ani):

“Momentan, nu lucrez, am grijă de o mamă bolnavă şi de copiii mei. Mă consider norocoasă, pentru că dintr-un hobby am reuşit şi să scot nişte banuţi. Fac tot felul de dulciuri şi, cine vrea, vine, gustă, apoi face diverse comenzi pentru nunţi sau alte ocazii. Acum m-am hotărât să fac tot posibilul să îmi deschid o cofetărie mică. Pentru asta am şi participat la acest curs, ca să am o diplomă în Alimentaţie, pentru început. Pe viitor, sper să fac şi un curs de management. Când am auzit de curs, mi s-a părut o idee foarte bună, şi nu am fost dezamăgită. Au fost lucruri noi de aflat şi de experimentat. Am făcut şi şcoala de asistente, dar asta numai pentru starea mea generală, pentru că ajunsesem să nu mai fac faţă în acest sistem medical care este aşa cum este, unde trebuie să te rogi pentru o injecţie. Deci am făcut-o ca să o pot îngriji pe mama mea bolnavă. Dar visul meu este acesta legat de cofetărie. Băiatul meu cel mare este un copil foarte bun, termină liceul anul ăsta şi deja îşi caută un loc de muncă. Asta m-a frământat pe mine cel mai mult, să nu rămân pe spinarea copiilor mei. Dacă îmi deschid cofetăria, am să mă ajut şi pe mine, şi pe ei.”

S.V.(41 de ani):

„Momentan, lucrez ca menajeră. Dar am făcut de toate, am lucrat şi în fabrică, şi la depozit, şi la magazin. Altceva nu s-a putut, din cauză că eu n-am terminat nici 10 clase, cum se făceau pe vremea mea. Peste tot am fost muncitor necalificat, am făcut munci grele, şi îmi pare rău că după atâţia ani de muncă nu pot să ajung într-un loc mai bun. Când am aflat de acest curs, scopul meu principal a fost să am şi eu o calificare. Pentru mine, a fost totul nou, mi s-a părut interesant, şi modul de predare a fost plăcut. Azi, toată lumea îţi cere o diplomă. Cu o diplomă, ai şi salariu mai mare, şi altfel te simţi şi tu ca om, că ai ajuns puţin mai sus faţă de cum erai.”

I.M.(48 de ani):

“Am lucrat ca şi confecţioner încălţăminte, iar de când m-am căsătorit, în agricultură. M-am hotărât să fac acest curs pentru că sunt femeie şi trebuie să fac mai multe lucruri pentru mine personal. Iar dacă vom găsi şi un loc de muncă mai bun, cu atât mai bine. Cel mai mult mi-a plăcut că a fost bine organizat, profesorul a fost foarte bun, explica pe înţelesul tuturor şi puteai să întrebi dacă aveai nelămuriri. Chiar dacă sunt mai în vârstă, e bine să faci, că nimeni nu se naşte învăţat. Vreau să vă spun că noi, la ţară, mergem la nunţi, la ajutat. Iar de când am făcut cursul ăsta, pot să fac mult mai frumos, mai bine.. Acum îl impresionez pe soţul meu când pun masa frumos, ca la carte, că el n-a mai văzut aşa ceva. Nora mea e graviduţă. Eu i-am zis ei de curs, că e tânără şi îi trebuie, am spus s-o las pe ea. Chiar m-a surprins că nu era importantă vârsta. Dacă s-a putut să mergem împreună, de ce nu? Nu sunt de acord că dacă am îmbătrânit şi sunt de la ţară, gata, s-a terminat. Se zice că suntem egale, dar numai cu vorba.”

M.I. (35 de ani):

“Nu lucrez, sunt însoţitor pentru copilul meu. Nu am avut cum să-mi găsesc un loc de muncă, pentru că am stat acasă timp de 13 ani, am fost casnică. Asta nu pentru că mi-am dorit, ci pentru că băiatul meu a fost bolnav, şi a trebuit să am grijă de el. Am terminat liceul, am început să fac şi o Facultate, cea de Istorie, dar nu am terminat decât primul an, pentru că atunci mi-a decedat tatăl, au fost mai multe probleme în familie, şi nu am mai continuat. Am lucrat un an ca secretară, după care m-am măritat. Am avut copilul destul de repede dar, din păcate, s-a născut bolnav, şi, de atunci, singurul meu scop a fost să am grijă de el. Am aflat de curs de la o prietenă, şi am mers împreună. Pentru mine, a apărut chiar în momentul în care eram pregătită să schimb ceva. Chiar dacă n-am fost oameni cu bani, din puţinul pe care l-am avut, m-am zbătut ca băiatul să facă terapie, să ajungă, într-o bună zi, să se poată deplasa singur. Şi el a luptat foarte mult, nu vrea să se resemneze cu boala, e pasionat de calculatoare şi vrea să facă un liceu de Informatică. Şi dacă el o să se simtă mai bine, am sa-mi căut şi eu de lucru, cu această diplomă. Cu paşi mici, dar siguri, mergem înainte şi facem tot posibilul ca să fie mai bine”.

 C.L.(33 de ani):

“Din moment ce nu am terminat şcoala, mi se oferă numai servicii de necalificat, în care cer foarte multe şi te dispreţuiesc de la început, te văd ca pe un nimic. Dacă eu aş fi terminat şcoala respectivă, era altceva, eram un om calificat, așa încât, dacă un şef ar fi țipat la mine, aş fi avut o calificare (de ospătar, de bucătar, de vânzător), dacă cineva m-ar fi tratat urât, i-aş fi zis: „scuză-mă, eu am o calificare, nu vrei tu, merg în partea cealaltă, poate acolo sunt apreciată”.