Egalitatea de gen pe piaţa muncii
Femeile şi bărbaţii sunt inegali prin natura lor, însă în ceea ce priveşte şansele în viată, ar trebui să aibă drepturi egale. Societatea zilelor noastre oferă însă condiţii discriminatorii femeilor, acestora fiindu-le mai greu sa aibă un loc de muncă şi cu atât mai greu unul bine plătit, fără să vorbim despre dificultatea doamnelor trecute de 40 de ani de a se (re)integra pe această piaţă a muncii dominate în mare parte de bărbaţi. Condiţia femeii şi egalitatea de gen sunt probleme incluse în sfera preocupărilor guvernelor şi societăţilor civile din foarte multe ţări, şi din România, care s-au angajat să aplice o serie de măsuri menite să elimine discriminarea de acest tip de pe piaţa muncii şi nu numai.
Dacă înainte de Al Doilea Razboi Mondial femeile erau educate să fie, înainte de toate, mame şi soţii, această mentalitate nu a dispărut nici astăzi, ea doar s-a mai atenuat. Astăzi, importanţa socială a femeii a depăşit cu mult graniţa bucătăriei şi pe cea a familiei, dar, aşa cum tot o femeie spunea, respectiv Margaret Thatcher, fost prim-ministru al Marii Britanii, orice femeie care înţelege problemele pe care le întâmpină conducerea unei gospodării este foarte aproape de a inţelege problemele conducerii unei ţări.
Proiectul “Munca are genul feminin” se implică, aşa cum ar trebui să facem cu toţii, în ceea ce înseamnă asigurarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii şi accesul femeilor la un loc de muncă menit să asigure un trai decent acestora şi familiilor care depind de ele. În condiţiile în care se traversează o reală criză a forţei de muncă în ţara noastră, neacordarea de şanse femeilor nu face decât să adâncească această carenţă, cu atât mai mult cu cât capacitatea, forţa de muncă şi abilităţile persoanelor de sex feminin sunt de cea mai bună calitate. Acest proiect informează şi consiliază femeile aflate în situaţii dificile, le faciliteaza acestora pătrunderea în câmpul muncii, printr-o altă atitudine si/sau o altă calificare/formare, într-un moment în care şi ele, şi noi toţi, avem nevoie de prezenţa şi aportul lor.
Ţinta acestui proiect sunt femeile, în general, şi femeile fără acces pe piaţa muncii, în special, ceea ce se doreşte prin implementarea acestui proiect fiind tocmai o mână întinsă acestora, un ajutor binevenit într-o societate preocupată de alte aspecte mai mult decat de a oferi o şansă doamnelor/femeilor de toate vârstele.
Asociaţia C4C – Comunication for Community prin proiectul “Munca are genul feminin” încearcă să găsească/identifice şi să sprijine femeile pentru a-şi gasi mai uşor un loc de muncă, realizând în acest scop un portal interactiv gratuit, http://c4c.ro/munca/jobs/, cu joburi disponibile la nivelul judeţului Argeş şi în curând şi pentru judeţele Prahova, Ialomiţa, Dâmboviţa şi al regiunii Bucureşti-Ilfov. Totodată, în luna mai 2011, Asociaţia C4C Comunication for Community va organiza Bursa locurilor de muncă, astfel încât femeile să fie informate despre locurile de muncă disponibile şi cursurile de formare profesională la care pot participa pentru a putea fi mai uşor angajate.
Pentru informaţii suplimentare: Oana MATEI, Coordonator (Solicitant)
Asociaţia C4C – Communication for Community
Tel.: +4031 711 52 40, Fax: +4031 711 52 42, E-mail: office@c4c.ro
Sursa: Evenimentul Zilei
