Întâlnirea semestrială a partenerilor
Asociația C4C – Communication for Community organizează joi, 29 septembrie 2011, începând cu ora 1100, cea de-a 3-a Întâlnire semestrială a Partenerilor. Evenimentul va avea loc la sediul de implementare a proiectului „Munca are genul feminin”, din Pitești, Str. Egalității nr. 33.
Pentru că luna aceasta Proiectul ,,Munca are genul feminin” – POSDRU/97/6.3/S/63494 încheie cu succes primul an de implementare, ne propunem ca la această întâlnire să punctăm rezultatele atinse și acțiunile/evenimentele ce urmează să le organizăm în anul doi de proiect.
Proiectul ,,Munca are genul feminin” vizează 2 zone de implementare (București-Ilfov și Sud-Muntenia), și vine în întâmpinarea dificultăţilor cu care multe dintre femei se confruntă, oferind, mai întâi, informare, consiliere psihologică și mai apoi soluţii concrete de integrare a acestora în câmpul muncii, prin oferirea de cursuri de (re)calificare gratuite și servicii de mediere.
Menționăm că de-a lungul anului întâi de proiect am derulat, în Județul Argeș, o serie de activități dedicate promovării principiului egalității de șanse și non-discriminării, dar și activități pentru asigurarea incluziunii sociale și în vederea combaterii inegalităților pe bază de gen și origine etnică privind accesul pe piața muncii – activități care au avut un impact pozitiv asupra femeilor din județ.
Timp de un an, un număr de 1900 de femei au fost informate în legătură cu programele de (re)calificare și cu locurile de muncă disponibile pe piața, 1600 de femei au beneficiat de consiliere psihologică, și o mare parte din ele au fost mediate/orientate către un curs de (re)calificare, în funcție de aspirațiile și abilitățile lor.
Principiul egalității de șanse și de gen a fost respectat și în realizarea activităților proiectului, fiind implicate, în mare parte, femei care au contribuit la elaborarea de ghiduri, pliante și afișe, organizarea de campanii de informare, elaborarea curriculei și demararea sesiunilor de formare, cercetări, studii și analize.
Prin cursurile de formare profesională în TIC (Tehnologia Informației și a Comunicațiilor), de care au beneficiat, gratuit, 60 de femei, am încercat să eliminăm prejudecata cum că ,,femeile și tehnologia nu au nimic în comun”.
Un număr de 900 de femei vor absolvi anul acesta un curs de (re)calificare în ocupațiile de cameristă, lucrător în comerț, lucrător în alimentație publică și operator calculator – toate finalizându-se cu obținerea unei diplome recunoscută de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Vom continua să ne deplasăm către femeile din cele două regiuni: le vom asculta și vom încerca să găsim împreună soluțiile potrivite pentru ca ele să dobândească un nou statut, o nouă șansă la muncă, la demnitate, o nouă viziune asupra vieții.
Pentru informaţii suplimentare: Lucia Țugulea, Responsabil Comunicare și Relații Publice
Asociaţia C4C – Communication for Community
E-mail: office@c4c.ro
