Acest site este cofinatat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

În România, femeile realizează peste 90% din activitățile casnice, alocând pentru acestea aproape 4 ore în fiecare zi

Acestea au fost rezultatele anchetei sociologice realizate în cadrul proiectului ”Munca are genul feminin” – POSDRU/97/6.3/S/63494, implementat de Asociația C4C – Communication for Community în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș. Obiectivul general al cercetării a fost de a identifica și măsura diferențele de gen în ceea ce privește profesiile, cariera și veniturile, mentalitățile și practicile legate de relațiile de gen în familie și la locul de muncă, în două regiuni de dezvoltare: București – Ilfov și Sud – Muntenia. Eșantionul anchetei a fost compus din 1078 de persoane din județele: Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Prahova, Teleorman și Municipiul București, iar culegerea datelor a fost realizată în perioada 20 iunie – 5 august 2011.

În cadrul proiectul, de aproape un an, oferim femeilor din cele 2 regiuni, informare, consiliere, mediere și cursuri de (re)calificare gratuite pentru a-și putea crește șansele unui viitor pe care și-l doresc. Respectăm astfel credința că o femeie care participă activ la majorarea veniturilor familiei poate face față mai bine presiunilor din viața privată.

Potrivit studiului, discriminarea începe chiar în cadrul familiei, astfel, în majoritatea cazurilor, femeia face cel mai des treburile casnice. 72% dintre femei sunt căsătorite și trăiesc în familii de tip „tradițional” din punct de vedere al împărțirii treburilor casnice. În aceste familii, soția (femeia), realizează în proporție de peste 90% toate activitățile casnice menajere: gătit, curățenie, spălat, călcat, îngrijirea și educarea copiilor, cumpărături și îngrijirea vârstnicilor. Ele trebuie să îndeplinească, pe lângă rolul de soție și mamă, și rolul de profesionistă la locul de muncă. Există femei (6%) care trăiesc în familii în care deciziile sunt luate exclusiv și autoritar de către bărbați. Ele nu participă la luarea deciziilor, iar părerea lor este trecută cu vederea, chiar dacă lucrează cel mai mult în gospodărie.

Studiul a acordat atenție ocupării și eforturilor pe care respondenții le fac pentru a-și găsi un loc de muncă. Contrar recomandărilor Comisiei Europene care prevăd o rată de ocupare pentru femei de 60%, în România, conform cercetării, rata de ocupare este de doar 39%, ceea ce înseamnă că mai puțin de jumătate din femeile active din cele 2 regiuni nu au un loc de muncă. Proiectul ”Munca are genul feminin” valorizează faptul că pentru a-și putea găsi un loc de muncă și a putea promova, femeile trebuie să fie performante, iar acest obiectiv poate fi atins numai dacă au o calificare adecvată.

Astfel, în topul barierelor pentru ocuparea unui post, se află lipsa locurilor de muncă (63%), lipsa cunoștințelor și a prietenilor la angajare (34%), lipsa experienței în muncă (31%) și lipsa calificării adecvate (31%). 10% dintre persoanele intervievate consideră că lipsa unei calificări adecvate este cauza principală pentru neputința de a-și găsi un loc de muncă. Asociația C4C – Communication for Community vine în sprijinul acestora oferind cursuri de (re)calificare GRATUITE pentru femeile din cele 2 regiuni. Cursurile se vor finaliza cu certificat de calificare recunoscut de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale și de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Adaugat pe 27 septembrie 2011

niciun comentariu

Aboneaza-te prin rss: RSS Comentarii

Scris de teo