Acest site este cofinatat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Mulțumim membrilor COJES din Argeș și București pentru sprijinul acordat proiectului „Munca are genul feminin”!

Comisiile Județene în domeniul Egalității de Șanse pentru femei și bărbați (COJES) au luat ființăîn 2005, iar faptul că reunesc actori care pot influența promovarea principiului non-discriminării, i-a transformatdin primul moment în niste parteneri ideali ai proiectului ”Munca are genul feminin”. Astfel, în cei doi ani de implementare a proiectului nostru, am avut nu mai putin de 10 întâlniri cu membrii COJES din Argeș și București. Dialogul cu membrii COJES s-a desfășurat pe durata întregului proiect – în primul an, ne-am întâlnit de 5 ori cu membrii COJES din Argeș, pentru ca, în cel de-al doilea, întâlnirile să se mute la București.

Le suntem profund recunoscători membrilor COJES pentru căîn cadrul acestor întâlniri ne-au prezentat viziunea instituțională asupra discriminării de gen, pentru ca apoi, tot împreună, săîncercămsoluționarea neregulilor sesizate. Mai exact, în decursul primelor întâlniri le-am făcut cunoscute obiectivele noastre, iar aceștia ne-au împărtășit din vasta experiență referitoare la discriminarea de gen la nivel instituțional. Împreună am stabilit cele mai bune modalități de cooperare. Astfel, am beneficiat de sprijinul acestora în acțiunile noastre de identificare și informare a potențialelor beneficiare. De asemenea, am făcut schimb de bune pratici cu privire la non-discriminare. În plus, pe parcursul derulării proiectului, am discutat despre rezultatele anchetelor sociologice desfășurate, despre obiectivele femeilor pe piața muncii, dar și despre cum putem promova mai departe egalitatea de șanse.

 Singurul mod prin pare putem să facem o schimbare este să pornim de la educație, din familie și din școală. Este zona în care avem cea mai mare intrare. Este mai ușor să modelezi decât să schimbi. Sigur că nu ne putem propune să schimbăm fundamental și în esență toată societatea. Cred că fiecare dintre aceste proiecte poate fi considerat un succes dacă intervine pe o zonă punctuală și are impact asupra unui grup de oameni.

Până la urmă nu contează, nici măcar, mărimea acelui grup de oameni, important este să producă o schimbare. Cred că, în acest moment, în România, este singura modalitate care să grăbească lucrurile”, declara Irina Sorescu, Președinte Executiv, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, membru COJES București, în revista realizată în cadrul proiectului “Munca are genul feminin”.

Munca are genul feminin”, proiect implementat de Asociația C4C – -Communication for Community și partenerul său de proiect, Consiliul Județean Argeș, au urmărit intensificarea dialogului cu toate instituţiile care au un cuvânt de spus în domeniul egalităţii de şanse. Proiectul îsi propunesă îmbunătăţească considerabil viaţa şi cariera a mii de femei care riscă excluderea socială sau marginalizarea şi discriminarea profesională.

Adaugat pe 12 septembrie 2012

niciun comentariu

Aboneaza-te prin rss: RSS Comentarii

Scris de teo