Puțini cunosc moștenirea culturală, politică și socială pe care femei precum Regina Maria, Elena Văcărescu, Martha Bibescu sau Alexandrina Cantacuzino au lăsat-o României. Fie că s-au implicat direct în sfera politică sau au făcut acte caritabile și înființat servicii comunitare de asistență socială și medicală, aceste mari Doamne ale României, au constituit, involuntar sau nu, o avangardă a mișcării de afirmare a demnității umane, indiferent de rasă, etnie, religie, castă socială sau gen.

Prin atenția acestor femei pentru persoanele defavorizate – bolnavi, răniți, copii abandonați, artiști în căutarea afirmării – prin alinarea pe care multe dintre ele au adus-o soldaților în timpul războiului şi prin promovarea intereselor țării mai presus de cele proprii, în calitate de medici, avocați, artiste, soții de oameni politici, doamnele de mai sus și-au lăsat amprenta în ADN-ul acestei țări. Le vedem influența și puterea atunci când vizităm unul din spitalele din București construite la decizia Familiei Colțea sau Cantacuzino, sau mergem la Balcic și vedem oaza de liniște și creație a multor artiști români, sau când vizităm Muzeul Enescu din Sinaia, construit de Regina Maria pentru a-l găzdui pe marele compozitor și a-i oferi un spațiu propice creației.

Într-o perioadă în care istoria făcea referiri la „om”, dar prin aceasta se înțelegea de fapt bărbat, cândva în jurul anului 1882, Titu Maiorescu afirma: „Cum am putea într-adevăr să încredințăm soarta popoarelor pe mâna unor ființe a căror capacitate craniană este cu zece la sută mai mică? Abia ajung astăzi creierii cei mai dezvoltați pentru a putea conduce o națiune pe calea progresului și prosperității materiale… Din 1.000 de căpățâni măsurate a rezultat 1.410 grame greutate mijlocie la bărbat și numai 1.250 la femei”.

În acest context, doamne emancipate precum Ella Negruzzi (1876-1949), considerau că femeile trebuie să primească drept de vot „pentru că femeile muncesc, pentru că plătesc impozitele, pentru că este nedrept ca într-o ţară democratică, unde toţi cetăţenii iau parte la alegerea guvernului, femeile să nu exercite acest drept.”.

Pe lângă activităţile profesionale, Ella Negruzzifondează societatea „Emanciparea femeii”, prin intermediul căreia a cerut, expres, echitate în viaţa publică pentru femei. Vedea emanciparea acestora prin prisma afirmării lor în toate domeniile şi ocuparea de funcţii în raport cu pregătirea şi capacitatea fiecăreia. Militând pentru reevaluarea statutului femeii în societatea românească, şi-a îndreptat eforturile şi către femeile de la sat, încercând să le familiarizeze cu noile tendinţe în organizarea eficientă a muncii în gospodărie sau în educaţia copiilor. Pe plan politic, a fost membră a Partidului Naţional Ţărănesc şi a avut funcţia de consilier municipal al capitalei. Ella Negruzzis-a remarcat și prin articolele feministe scrise pentru diverse publicaţii juridice.

Regina Maria, (1875-1938), cea de-a doua regină a României (1914-1927), a venit în ţară în 1893, prin căsătoria cu principele Ferdinand, nepotul de frate al regelui Carol I şi moştenitorul tronului. Principesa moștenitoare, regina de mai târziu, a fost mult mai populară decât soțul ei Ferdinand, datorită calităților sale personale și a implicării puternice în viața socio-politică. De-a lungul anilor, a câştigat atenţia şi dragostea românilor prin spontaneitatea, frumuseţea, distincţia şi caracterul ei deschis şi hotărât.

Printre cele mai importante lucruri pe care le-a realizat se numără contribuția pe care a adus-o la efortul de război și alte activități caritabile. În plan politic, a fost consilierul personal al Regelui Ferdinand și ambasador al cauzei diplomatice românești, după primul război mondial. În plan personal, rafinamentul și gustul pentru artă au transformat-o peste ani într-o adevărată patroană a artelor, susținând, prin burse, noua generație de artiști români, pictori, poeți și muzicieni.

Martha Bibescu (1889-1973) reprezintă unul din strălucitele exemple ce ilustrează rolul elitei feminine în societatea românească, unul la fel de important ca al celei masculine. Martha Bibescu a demonstrat că sfera publică, înțeleasă mai ales în dimensiunea sa socială și culturală, le poate cuprinde și pe femei, care și-au cucerit locul nu numai prin inteligență și hotărâre, dar și cu multă grație. Prin căsătoria cu prințul George Valentin Bibescu, nepot de frate al lui George Bibescu, domnitorul abdicat în 1848, scriitoarea devine astfel prințesa Martha Bibescu, intrând într-o familie princiară, din care mai fac parte Ana-Elisabeta Brâncoveanu, contesa Ana de Noailles și Elena Văcărescu, dar și cu rude franceze în genealogie directă cu familia împăratului Napoleon Bonaparte.

A fost scriitoare, filantroapă și om politic. Sub pseudonimul de Lucile Decaux, a ajuns o scriitoare faimoasă, abordând mai multe stiluri, unele lucrări fiind premiate chiar de Academia Franceză.

În timpul primului război mondial, Martha Bibescu a condus un spital pentru cei răniți în război, jucând un rol diplomatic crucial pe perioada războiului, prin susținerea intrării României în război, de partea Angliei și a Franței.

Maria Rosetti (1819-1893) continuă șirul femeilor remarcabile ale României. A fost prima ziaristă din România, înființând, alături de soțul ei, C.A. Rosetti, ziarul „Românul”. Despre Maria Rosetti se spune că scria bine, cu însuflețire romantică, făcându-se remarcată prin implicarea în organizarea de acțiuni de caritate, campanii de eradicare a foametei, strângerea de fonduri.

„Mama Rose”, cum era denumită de către Sabina Cantacuzino, a fost nu doar un redactor de succes, ci și editoarea publicației „Mama şi copilul”, revistă literară săptămânală în care se publicau articole şi traduceri despre educarea copiilor. În cadrul acestei publicații, Maria Rosetti deținea și o rubrică dedicată corespondenței cu micii cititori, în care aceștia primeau sfaturi pentru diverse probleme.

Alexandrina Cantacuzino (1877-1944) a fost printre primele feministe din România. Ea a susținut și a luptat pentru emanciparea intelectuală, politică și legală a femeilor și astfel a fondat în 1929 primul partid politic exclusiv feminin – Gruparea Națională a Femeilor Române, o grupare cu idei inovatoare pentru separarea puterilor în stat, autonomia actului legislativ și un alt statut al femeii.

Alexandrina Cantacuzino spunea: „[…] avem datoria însăşi, pentru întărirea acestei vieţi familiale, să dăm femeii preocupări mai înalte, să o chemăm să împartă toate răspunderile, să renunţăm la femeia păpuşă, la femeia obiect de lux, la femeia eternul copil, care crede că poate trăi numai din munca bărbatului, la femeia minoră care nu-şi dă seama de nevoile reale ale vieţii.”

Florica Bagdasar (1901-1978) a absolvit în 1925 Facultatea de Medicină din București și, după aceea, s-a remarcat în activitatea de pionierat în tratamentul malariei. În anul 1946 a fost singura femeie din delegația României la Conferința de Pace de la Paris, iar în același an a fondat Centrul pentru Igienă Mintală și a inițiat, pentru prima oară în România, programe pentru tratamentul copiilor retardați sau cu probleme de comportament.

Florica Bagdasar a devenit, în 1946, prima femeie Ministru al Sănătății din România, funcție care i-a fost luată brusc, în 1948. O placă memorială situată pe imobilul din Strada Speranței nr. 13, București, Sectorul 2, reamintește că aici au locuit dr. Dumitru Bagdasar și dr. Florica Bagdasar.

Femei care ne-au scris istoria

Istoria noastră ascunde femei extraordinare, deși rareori se vorbește despre acestea și nici nu sunt incluse în clasificări de tipul „Mari Români”. Cu toate acestea, românce de excepție au adus onoare poporului nostru prin curajul și determinarea lor iar noi merită să le cunoaștem.

Hariclea Darclée (1860-1939)este una din personalitățile cele mai importante ale României și soprană de renume internațional. Hariclea Darclée a cucerit publicul devenind preferata multor compozitori. Astfel, Giacomo Puccini compune pentru vocea ei „Tosca”, Pietro Mascagni compune „Iris”, iar Alfredo Catalani „La Wally”. Hariclea Darclée s-a impus ca primadonă în marile teatre de operă din Paris, Berlin, Florența, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, Moscova și Sankt Petersburg. În prezent, în memoria mari artiste, soprana Mariana Nicolesco a înființat, la Brăila, Festivalul Internațional de Canto „Hariclea Darclee”.

Sarmiza Bilcescu (1867-1935) a fost prima româncă avocat, prima femeie din Europa care a obținut licența în drept la Universitatea din Paris, și prima femeie din lume Doctor în drept. În acele vremuri, accesul femeilor în astfel de domenii era aproape de neconceput, însă tânăra româncă a reușit să spargă barierele prejudecăților și ale sexismului și să se înscrie la Facultatea de Drept din Paris. În 1891 termină pregătirea ştiinţifică şi este admisă în Baroul Ilfov care, în acea perioadă, includea şi Bucureştiul. Acest barou era condus atunci de Take Ionescu, iar admiterea unei femei în barou a constituit o premieră în istoria avocaturii.

Elisa Leonida Zamfirescu (1887-1973) este prima femeie inginer din Europa şi din lume. A absolvit Politehnica de la Charlottenburg, Germania, în 1912, devenind prima femeie care a primit diploma de inginer la celebra instituţie academică. Între 1920 şi 1963 a activat, ca inginer chimist, în cadrul Institutului Geologic din Bucureşti. În lunga sa activitate, a elaborat metode originale de analiză pentru lichide, minerale, petrol şi gaze, cărbuni, bitumuri solide şi roci de construcţie. Contribuţia sa la cercetarea bogăţiilor minerale ale României îi asigură un loc de cinste în galeria marilor figuri ale ştiinţei naţionale, europene şi mondiale.

Ana Aslan (1897-1988) este considerată a fi „Savanta care a învins bătrânețea”. Născută la Brăila în anul 1897, Ana Aslan se înscrie la Facultatea de Medicină din București în anul 1915, pentru ca mai apoi să devină o pionieră în studiul gerontologiei. În anul 1949 și-a început cariera în acest domeniu, iar în anul 1951 ea a devenit directorul primului Institut de Gerontologie din lume.

În cadrul acestui institut, Ana Aslan a elaborat medicamente cu efecte curative asupra îmbătrânirii și a bolilor legate de vârstă; de exemplu, Gerovital H3, primul medicament creat să întârzie procesul de îmbătrânire, a fost elaborat între anii 1946 și 1956, de Prof. Dr. Ana Aslan și școala sa, după numeroase cercetări clinice și experimentale. Metodele de tratament și medicamentele brevetate de savantă aduceau statului român un profit de 17 milioane de dolari pe an. Organizația Mondială a Sănătății i-a oferit Premiul „Leon Bernard” pentru medicină socială. Succesele sale în profilaxia și terapia bătrâneții au avut un mare impact asupra lumii medicale și a opiniei publice internaționale.

Virginia Andreescu Hareț (1894 – 1962)a devenit prima femeie arhitect din lume după ce, la vârsta de 18 ani, a intrat prima la Școala Superioară de Arhitectură din București. Concomitent, a studiat și la Academia de Arte Frumoase. Numeroasele ei acuarele au devenit parte din colecția Bibliotecii Academiei Române, iar lista proiectelor sale arhitecturale este lunga și impresionantă (de ex.: Clădirea Colegiului Dimitrie Cantemir-București, Institutul Medical București, Colegiul Gheorghe Șincai, Latura administrativă a Aeroportului Băneasa, Biserica Ortodoxă Ghencea etc.).

Virginia Andreescu Hareța fost prima femeie care a atins gradul de inspector general în arhitectură. Între cele două războaie mondiale, a reprezentat România la congresele internaționale de arhitectură de la Roma, Paris, Moscova și Bruxelles.

Smaranda Brăescu (foto) (1897-1948) a fost prima femeie pilot din România, prima femeie parașutist cu brevet din România, campioană europeană la parașutism  și campioană mondială în 1932, cu recordul de 7.200 m, la Sacramento, SUA. A fost una dintre puținii instructori de parașutism militar.

Sofia Ionescu (Ogrezeanu) (1920 – 2008), contrar afirmației tatălui ei cum că „Menirea fetelor este să fie bune gospodine, să facă o școală de menaj, să învețe un instrument muzical, să învețe limbi străine, să-și facă o cultură generală solidă”, a reușit să devină prima femeie neurochirurg din lume. La 15 octombrie 1943 efectuează un stagiu de internat în Serviciul de Neurochirurgie din Spitalul nr. 9 din București, intrând în prima echipǎ neurchirurgicalǎ, consideratǎ echipa de aur, alături de Prof. Dr. Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei românești și doctorii Constantin Arseni și Ionel Ionescu (devenit, din 1945, soțul domnișoarei doctor Sofia Ogrezeanu) care, la acea dată, erau medici secundari în cadrul specialității.

Prima operație pe creier avea să o realizeze în 1944. O supurație la deget îl împiedică pe doctorul Bagdasar să opereze un băiețel adus în comă la spital. Sofia Ogrezeanu, singura care ar fi putut să opereze în acel moment, a acceptat provocarea de a face prima sa intervenție chirurgicală pe creier, la vârsta de 24 de ani. A fost medic neurochirurg vreme de 47 de ani la Spitalul nr. 9 București.

Articol scris de drd. Raluca Rădescu, Beneficiară a proiectului „Burse doctorale pentru dezvoltarea societăţii bazate pe cunoaştere”, proiect cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.