Scriitoarea Olympe de Gouges, a formulat „Declarația drepturilor femeii și ale cetățencei”, în urma faptului că femeile au luptat cot la cot cu bărbații în timpul Revoluției Franceze, dar, chiar și așa, acestea au rămas în afară drepturilor proclamate. Documentul este inspirat puternic din „Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului”, proclamat în anul 1789.

„Femeia are dreptul să urce pe eșafod. La fel, ea trebuie să aibă dreptul să se urce la tribună pentru a se adresa mulțimii.”(Olympe de Gouges)

Pe lângă această declarație, scriitoarea a mai elaborat și un „Contract social între bărbat și femeie” (analog textului lui Rousseau, „Contractul Social”), prin care se dorea înlocuirea căsătoriei cu un contract bazat pe drepturi egale și atribuirea de drepturi speciale femeii ca mamă.

În anul 1793, Adunarea Generală a executat-o pe Olympe de Gouges și a scos în afară legii cluburile femeilor apărute după Revoluție, interzicând întrunirea acestora.

Mișcarea feministă pentru dreptul de vot s-a organizat în structuri proprii: „National Woman Suffrage Association” (NWSA) și „American Woman Suffrage Association” (AWSA), organizații care mai târziu au fuzionat. În SUA, femeile au primit drept de vot deplin în anul 1920, la aproape 50 de ani de la căderea lor din drepturi prin modificarea Constituției și adăugarea cuvântului „male” (bărbat), care excludea în mod clar participarea femeilor la procesul electoral.

În Anglia prima reformare a legii electorale a fost propusă încă din anul 1832. Așa a apărut mișcarea influență a sufragetelor, care dorea să obțină dreptul de vot pentru femei prin intermediul acțiunilor publice și al petițiilor. Prima dată a fost obținut dreptul activ și pasiv de vot la nivelul comitatelor și al nivelelor administrative inferioare din 1869. Apoi, pentru întâia oară, femeile burgheze au apărat drepturile prostituatelor. Femeile proletare s-au organizat în „Women’s Trade Union Provident League”. Și ele au aderat mai târziu la principiul dreptului de vot pentru femei. Astfel, așa numita mișcare a sufragetelor a devenit una din cele mai mari mișcări politice din Anglia de dinaintea Primului Război Mondial. Izbucnirea Primului Război Mondial a pus însă punct mișcării feministe pentru dobândirea dreptului de vot.

În Germania, mișcarea feministă s-a desfășurat din anul 1848, sub însemnul Revoluției. Femeile au primit drepturi de participare la activități în cadrul unor societăți sau de redactare a ziarelor, dar și la orice activitate politică. Datorită liberalizării din 1860, în anul 1865 a fost înființată prima societate germană a femeilor, „Das Allgemeine Deutsche Frauenverein” (ADF), de către Louise Otto-Peters. În 1918 a fost introdus dreptul de vot, în urma pierderii războiului de către Partidul Social-Democrat.

În Franța, drepturile depline de vot au fost recunoscute femeii abia în anul 1944, iar în 1980 au fost înlăturate toate articolele discriminatoare din dreptul civil. Lupta femeilor franceze a fost una dintre cele mai dure, întrucât politica restrictivă a continuat și în timpul domniei lui Napoleon I, fiind înregistrată și în „Codul lui Napoleon” (1804).

 Sursa : International UNESCO Education Server for Democracy, Peace and Human Rights Education , www.dadalos.org