Acest site este cofinatat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Femeile îşi păstrează job-urile cu mari sacrificii

21 ianuarie 2013

Femeile din statele membre UE şi-au păstrat locurile de muncă mai mult decât bărbaţii în perioada de recesiune 2009-2011, se arată într-un raport publicat recent de Comisia Europeană. În spatele acestei concluzii aparent pozitive pentru femei, se află însă un adevăr destul de dureros: a fost menţinut un loc de muncă ocupat de o femeie în detrimentul unuia ocupat de un bărbat pentru că reprezintă un cost mai mic, pentru că au fost acceptate mai uşor reduceri salariale, modificări ale responsabilităţilor şi multe alte compromisuri. Aşadar, chiar dacă şi-au păstrat locul de muncă, femeile au câştigat mai puţin, chiar si cele care practică profesii liberale.

Acelaşi studiu ne mai spune că job-urile part time, un domeniu în care femeile au fost mereu mai căutate decât bărbaţii, a fost singurul segment de pe piaţa forţei de muncă care a crescut în perioada de criză, având însă un impact limitat în termeni de venituri.

Analiza realizată de Comisia Europeană mai arată că în unele ţări, în special în Europa de Sud-Est, s-a înrăutăţit situaţia privitoare la corelarea locului de muncă cu aptitudinile. Pentru a îmbunătăţi această stare de fapt, este nevoie de o investiţie mai eficientă în educaţie şi training, dar şi de crearea de buni specialişti în domeniile de activitate aflate în trend ascendent cum ar fi economia verde, tehnologia sau sănătatea.

În susţinerea acestui demers, în cadrul proiectului „Munca are genul feminin”, 4118 de femei au fost informate, 3734 de femei au participat la sesiuni de consiliere psihologică, 3346 de femei au lucrat cu un mediator şi aproximativ 2800 de femei au finalizat cursuri de calificare gratuite în meserii precum cameristă, operator calculator, lucrător în comerţ sau lucrător alimentar. Pentru multe dintre ele, calificarea obţinută a reprezentat o oportunitate unică pentru un loc de muncă.

În plus, în cei peste doi ani de derulare a proiectului, am urmărit integrarea grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii: creşterea gradului de ocupare în rândurile femeilor şi a altor grupuri vulnerabile, fiind categorii expuse riscului excluziunii sociale pe baza criteriilor de gen, origine etnică, vârstă şi statut social.

Proiectul “Munca are genul feminin” este implementat de Asociaţia C4C – Communication for Community, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Argeş. Este un proiect cofinanţat din Fondul Social European, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul Major de Intervenţie 6.3 „Promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii” şi are are ca obiectiv principal promovarea incluziunii sociale şi a egalitătii de şanse pe piaţa muncii a femeilor aflate în situaţii de excludere şi/sau marginalizare socio-profesională.

Asociatia C4C – Communication for Community

Tel: 031 711 52 40 Fax: 031 711 52 42 E-mail: office@c4c.ro Facebook: AsociatiaC4C

Sursă

Adaugat pe 21 ianuarie 2013

niciun comentariu

Aboneaza-te prin rss: RSS Comentarii

Scris de teo