Acest site este cofinatat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Anunt COJES

Asociaţia C4C – Communication for Community şi Consiliul Judeţean Argeş organizează cea de-a patra întâlnire cu membrii Comisiei Judeţene în domeniul Egalităţii de Şanse între Femei şi Bărbaţi Argeş – COJES, acţiune organizată în cadrul proiectului ,,Munca are genul feminin”- POSDRU/97/6.3/S/63494.

Întâlnirea va avea loc vineri, 17 iunie 2011, ora 1100, în Sala de Conferinţe a Bibliotecii Judeţene Argeş din Str. Victoriei nr. 18, mun. Piteşti, jud. Argeş.

Pentru că ne apropiem de finalul anului I de proiect, în cadrul acestei întâlniri ne dorim să punctăm rezultatele activităților desfășurate până acum dar și acțiunile pe care urmează să le derulăm pe viitor împreună cu membrii COJES Argeș.

La această întâlnire vor fi prezenți atât membrii COJES, cât și membrii echipei de proiect pentru a încerca, împreună, identificarea modalităților de participare a membrilor COJES la viitoarele acțiuni organizate în cadrul proiectului, inclusiv a evenimentelor și acțiunilor menite să promoveze principiul egalității de șanse și non-discriminării.

Click pentru a descărca anunțul original.

Adaugat pe 15 iunie 2011

niciun comentariu

Aboneaza-te prin rss: RSS Comentarii

Scris de teo